Definitor pentru Românica este cazul lui Boureanu care a ajuns la pușcărie pentru că era beat și prost. Asta nu e o noutate, mulți dintre noi suntem beți și proști, dar nu toți ajungem la pârnaie printr-un concurs de împrejurări.
Boureanu a ajuns la pârnaie în primul rând din cauza lui și în al doilea rând din cauza sistemului care nu implică varianta scurtă în rezolvarea problemelor care pot escalada în conflicte.
De exemplu, dacă după primele acțiuni de tip ninja Boureanu era pus la pământ, încătușat și depozitat regulametar în mașina Poliției nu mai ieșea circul care a ieșit.
Există polițiști proști și civili proști. Reiese din comentariile feisbuciste.
Varianta scurtă pomenită de mine evita orice problemă. Cu siguranță oricât ar fi încercat să dea cu ouțele sau cu puțulica în genunchiul vreunui polițist nu ar fi reușit.
Boureanu însă a fost tolerat de polițiști, a comis-o și s-a dus un pic la pârnaie. S-a făcut dreptate.
Mi-am adus aminte cu ocazia asta de fix trei astfel de evenimente, adică ultraj.
Cazul 1. Florian Ioniță, un polițist cam tra la la, în sensul bun. E tăvălit un pic de un cetățean pe nume Manasieru, care acum și-a mutat firma din județ. Și-a mutat firma acum din cauza arestărilor făcute de DNA în rândurile polițiștilor care îl protejau.
Acest caz nu apare detaliat decât la mine, mulți distinși colegi nu consideră subiectul demn să apară în presă. Manasieru îl amenință pe polițist că îl va da afară din serviciu și invocă un nume – Adrian Rădulescu, fost adjunct al șefului Poliției Prahova. Cazul se încheie cu o clasare pentru că nu sunt suficiente probe. Adică polițiștii martori erau fix cu spatele când afaceristul Manasieru îl agresa pe Ioniță. Așa au declarat iar procurorul de caz i-a crezut…
Polițistul s-a ales cu mâna în ghips.
Desigur, nu se poate dovedi nicio legătură între Manasieru și Rădulescu decât poate că Rădulescu m-a dat în judecată pe civil pentru ce am scris de el și martor l-a pus pe Manasieru. Adică s-a turnat singur, pe românește…
Cazul 2. Într-o seară când mă pregăteam să plec la o petrecere sună telefonul. Unul dintre băieții buni din Poliție, revoltat. Un coleg de-al lui luat cu asalt de niște țărănuși, bătut bine și internat la spital. Sună colegii mei la Biroul de Presă unde dă de polițistul Ursu care cu profesionalism și dăruire și ce vreți voi mai bun ne f*te la melodie că nu știe, că plouă, că să vorbim măine, bla-bla-bla-uri din astea ieftine, că doar era omul pus în funcție de Rădulescu. Între timp iau legătura cu polițistul bătut care spune că a fost atacat, că e în spital dar că nu poate face declarații publice pe motiv că doar celebrul Ursu de la Biroul de Presă e abilitat să latre pe subiect. Și îl sună colegii mei iar pe Ursu care nu e deloc retardat și nici sclav, dar el iar nu poate oferi informații din motive obiective și subiective. Atunci îl sun pe Viorel Dosaru și îi spun povestea. Normal că știa și îl întreb sincer de ce nu putem obține informații de la fiorosul Ursu. Iar ce răspunde Dosaru nu pot reproduce că mă mai aleg cu o plângere civilă de la Ursu, dar ulterior colegii mei primesc răspunsul. Adică ce știam noi, că un polițist a fost bătut și e în spital. Solidaritate, nu???
Cazul 3. Avusesem o zi de rahat și de-abia ajunsesem acasă undeva pe la miezul nopții. Nu apuc să fac un duș că sună telefonul. Polițist înjunghiat, internat de urgență la spitalul județean. Așa împuțit cum eram, adică nespălat, trag geaca pe mine și zbor la județean. Procurorul de serviciu nu era în zonă, șeful polițistului (un idiot) înjunghiat certa polițiștii că au anunțat presa (adică pe mine, că doar eu eram ăn curtea spitalului), un șef din Poliția municipală venise și el dar era mort de beat, ce să mai, o atmosferă frumoasă. Aflu pe surse că procurorul de serviciu era un pic plecat din județ așa că a fost desemnat alt procuror care să se ocupe de caz, bineînțeles că mă înjura pe mine că dacă nu eram eu acolo putea bine mersi s-o mierlească polițistul și se făcea a doua zi dosar.
Norocul a fost că a venit chestorul Sorin Oprea, șeful Poliției Prahova de atunci, și a ieșit tam tam și toată lumea s-a mișcat bine. Șeful ăla beat a fugit în boscheți, procurorul a venit de urgență și l-a reținut pe agresor, iar medicii de la Județean i-au salvat viața polițistului înjunghiat.
Ce vroiam să zic e că sunt cazuri mult mai nasoale ca al lui Boureanu. Și în cazurile prezentate de mine nu s-a făcut dreptate ca în cazul Boureanu, care săracu’ are și un nume predestinat întâmplării care l-a băgat după gratii.
sursa foto- antena3.ro
Scuze dacă sunt greșeli în text, am dat niște pumni în tastatură după ce am pierdut nedrept la FIFA și până îmi iau alta vă rog să mă tolerați!
