Povestea asta e ficțiune iar orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare. Eroul poveștii este un oarecare băiat, Costin, care de ceva vreme încearcă să se regăsească. Iar acțiunea are loc imediat după război.
Încă de când era tânăr, Costin a dat dovadă de abilități fantastice în afacerile cu produse lichide. Le lua din România, le plimba prin țări străine apoi le aducea înapoi în țară. El făcea bani, asociații lui mai puțin, dar oamenii prosperau. Așa a ajuns Costin să dețină multe proprietăți. Totuși, la el în sat lumea era invidioasă. Mai ales milițienii… I se dusese buhul și în comună. unde erau alți milițieni, mai mari și mai invidioși. Manu, de exemplu. Manu era un milițian aparte avid după putere și bani. În fiecare zi în loc să patruleze prin sate lua la ochi diverși comercianți pe care îi jumulea de bani sau produse. Comerțul nu mai era așa prosper și asta mai ales de când Manu l-a luat lângă el și pe Adiță, prietenul său. Adiță era mai prost, drept dovadă când Manu a venit cu prima sticlă de țuică șpagă Adiță de-abia adunase câteva boabe de cafea. Diferența de pregătire dintre cei doi s-a văzut și în anii ce au urmat, Adiță a rămas să patruleze iar Manu a avansat la structura care se ocupa de comerțul și trocul organizat. A pus ochii imediat pe Costin și i-a cerut parte din comerț. Costin, care la rândul său avea și alți prieteni milițieni, dar la sat, nu la comună. Gabi și Marian, căci despre ei e vorba, nu aveau puterea lui Manu așa că într-o zi, Manu i-a confiscat căruțele cu produse lichide lui Costin și l-a arestat în numele legii.
Ajuns în pușcărie, Costin a fost abandonat de toată lumea. Ajunsese rău, o luase razna și putea fi văzut deseori trăgând cu sfoara o sticlă cu apă și spunând că plimbă câinele. În scurt timp Costin a pierdut tot. A ieșit de la închisoare și s-a dus la boierul comunei, Alexe.
”Ziua bună, boierule”, zise Costin cu căciula în mână.
”Zi, jegosule”, dădu replica boierul.
Cu lacrimi în ochi, Costin ceru de muncă. ”Sunt Costin, dar nu mă știți după nume. Am muncit în toate satele și m-au arestat milițienii. Acum n-am de muncă și toată lumea mă strigă șomerule. Înainte eram respectat, acum râd toți de mine. Dă-mi de muncă, boierule!”.
Alexe începu să țipe: ”Pleacă de aici, jegosule! Ce șomer, țărane, ești un jegos! Pleacă din calea mea!”.
Disperat, Costin plecă spre satul lui, cu gândul să-și ia zilele. Pe drum, intră în biserică să își spună rugăciunea și să își ia adio de la lume. Duhul sfânt se pogorî asupra lui și îi arătă calea spre altar, de unde ieși popa Mircea.
Costin izbucni iar în lacrimi și îi povesti viața preotului. Hotărâse să se spovedească înainte să plece în lumea celor drepți.
„Am păcătuit, părinte, Dumnezeu m-a pedepsit că am făcut păcate. I-am dat bani și lu’ deputat și lu’ milițian și lu’ procuror, am dat multă șpagă, părinte”. Popa Mircea îl liniști: ”Mergi cu Domnul și nu îți pierde credința. Minuni se vor întâmpla” . Cu vorbele preotului în cap, Costin s-a dus acasă. De disperare, pentru a trăi, s-a apucat să fure lemne din pădure pe care le vindea prin sat. În câteva zile, minunile începeau să se întâmple. Rând pe rând, milițianul Manu, milițianul Doru, deputatul Mircea și procurorul Iulian ajungeau după gratii.
Costin își revenea. Cu furatul de lemne îi mergea bine, milițienii Gabi și Marian îi rămăseseră aproape, avea de partea lui și un primar pe nume Nae, sorții erau iar de partea lui.
Dar, pentru că așa e în viață, Costin își uită trecutul și pățania cu produse lichide și se apucă serios de comerțul cu lemne. Îl uitase și pe Dumnezeu și pe popa Mircea și se apucă iar de treabă. Însă norocul nu era de partea lui. Pe Costin l-au arestat iar. Iar a ajuns la pușcărie, iar plimba sticla de apă prin curte și o certa că latră. ”Davidescule, Năstase”, sughița în somn Costin, ”vă bag la pușcărie dacă nu mă ajutați”. Nici până în ziua de azi nu se știe cine sunt cei doi. Unii zic că ar fi milițieni, dar nimeni nu știe exact.
După ce a ieșit de la pușcărie, Costin era iar disperat. Vremurile se schimbaseră, el îmbătrânise. Satul lui era acum oraș, lumea se schimbase. Atunci, l-a cunoscut pe Sebi. Sebi era un fost bișnițar din sat, care se dăduse cu partidul și cu Securitatea iar acum deținea monopolul pe rețelele de internet din cartiere. La casă sau la bloc, Sebi îți băga internet. Băiat orientat, făcea bani și pentru securiști și pentru politicieni. Dar Sebi nu băgase internet la biserică și era supărat foc pe popa Mircea. Ba chiar cei doi s-au certat și de frica preotului Sebi fugise din sat și stătea pitit. Dar cum vremurile se schimbaseră, Costin a primit un telefon cu internet și așa a luat legătura cu Sebi. 30.000 de galbeni i-a promis Sebi dacă se duce Costin la emisiunea Viața Satului și zice de rău de Mircea. Sorții i-au zâmbit iar lui Costin, care a scăpat iar de șomaj. Dar nu și de dosare, că asta-i crucea omului și o duce toată viața.
Dar în viață se întâlnește munte cu munte d-apoi om cu om. În alt sat vecin, Securitatea făcea curățenie în propria ogradă. Pe cei mai proști securiști îi dădea afară. Așa a ajuns pe drumuri securistul Adi, care umbla creanga prin sate căutând de muncă sau de șantaj, după caz. Rămăsese cu o legitimație și se ducea la târguri unde ba cerșea de băut ba flutura legitimația iar comercianții cinstiți îl omeneau cu o sticlă de vin. Ieftin și prost.
Cei doi s-au întâlnit la târg, unde Costin își cumpărase șosete flaușate și pantofi de milițian. L-a găsit pe Adi plângând lângă butoaiele cu țuică și vin. ”Te știu de la Viața Satului”, a bombănit Adi. ”Dă-mi o sticlă de vin”, i-a cerut Costin comerciantului și cei doi s-au pus pe povestit. ”E mafie peste tot, mafia m-a dat afară de la Securitate, mafia pune apă în vin și îi zice șpriț, mafia eu o demasc, hâc, mai pune un vin”, repeta obsesiv Adi. ”Bă, prostule, eu i-am dat pe toți în gât, de la mine i-a făcut Securitatea pe toți”, se lăuda și Costin.
Discuția a continuat până seara, când cei doi au decis să-și unească forțele. Costin i-a dat din galbenii de la Sebi ca să aibe de băutură iar Adi i-a spus că el are ceva treabă într- un dosar prin Anglia, că primește și el niște galbeni să zică ceva acolo. Înainte să se despartă, Costin i-a dat lui Adi niște înregistrări pe care scria Miliție Comarnic: ”Vezi că aici ai doi milițieni, prieteni de-ai mei. Marian vrea să se pensioneze iar Gabi vrea să plece. Eu pe Gabi îl vreau șef la post, că altfel s-a zis cu furatul de lemne. Și dacă Marian se pensionează dai înregistrările le Securitate. Și dacă Gabi nu ia concursul, la fel, le dai la Securitate. Eu îți mai dau două sticle de vin dacă faci ce-ți spun eu”.
”Patru sticle, că mă întorc cu p..a invers și zic de tine la Securitate. Vezi că acum mă sucesc”, a încercat să îl șantajeze din obișnuință, Adi. Costin, nervos, nu cedă: ”două sticle, retardatule, mie nu mi-e frică de tine, eu l-am făcut pe Sorin ăla de era la vistieria comunei, nu mi-e frică de pușcărie”. Atunci, Adi își folosi doi neuroni și veni cu o idee: ”nu mai bine facem noi ziaru’ nostru’?. Costin plecă zâmbind acasă iar Adi rămăsese în parc, să-și bea vinul.
Era un nou început și doar pușcăria putea să îi despartă, asta dacă nu nimereau în aceeași cameră.
